COMOSICUS

Rege si mare preot al statului dac intracarpatic, urmas direct al lui Deceneu, probabil in perioada cuprinsa intre 44 i.e.n - 28/29 e.n. Comosicus trebuie sa fi fost un om matur la urcarea pe tron, fiind greu de presupus ca ar fi existat sansa sa ajunga in pozitia lui daca nu ar fi avut experienta si implicit vqrsta necesara. Despre perioada in care a trait, cercetatorii afirma ca domnia lui se intinde pe timpul lui Augustus si Tiberiu. Este neindoielnic ca acest mare preot si ulterior rege dac a fost ales si pregatit de Deceneu. Despre el, Iordanes spune "iar dupa ce Deceneu a murit, (dacii) l-au avut in, aproape aceiasi veneratie, pe Comosicus, deoarece acesta nu era mai prejos in iscusinta. El era socotit, datorita priceperii sale, si rege peste dansii si Mare Preot, si judeca poporul ca judecator suprem" (Iordanes; Getica; 73-74). Acest intelept rege a domnit in Dacia intracarpatica, avand o domnie destul de indelungata iar ca Mare Preot, Comosicus a desfasurat o intensa activitate pentru a mentine nestirbita autoritatea lui Zamolxis si pentru practicarea virtutilor. Este sigur ca, acolo unde nu izbutea cu legea, Comosicus intervenea cu simtul sau de echitate vestit si cugeta in spiritul moralei zamolxiene. Doctrina nemuririi sufletului dadea cadrul general al judecatilor caci ea presupunea recompensa fericirii postume pentru cei ce traisera respectand sacra lege. Religia si justitia se imbinau astfel ducand la fanatism si nu odata la sacrificiul suprem. Sigur este ca in timpul domniei lui Comosicus, dacii au pierdut teritoriul stapanit de ei intre creasta muntilor Haemus si Dunare.

CHARNABON

Rege get mentionat in tragedia lui Sofocle "Triptolemos" ca domnand peste geti fara insa a se putea limita exact geografic arealul regatului sau. (Tragicorum Graecorum Fragmenta, 210, frag. 543)

BUREBISTA -Regele regilor daci

Cum va fi aratat acel stralucit barbat, care, acum doua milenii, ridicandu-se dintre ai lui, a unit triburile geto-dace, faurind un imperiu dacic? Care vor fi fost insusirile lui morale si fizice? Documentele vremii nu spun nimic despre acest lucru sau cele care spun s-au pierdut, in schimb in cele ramase se fac aprecieri admirative despre faptele si izbanzile sale si ale neamului sau, ceea ce obliga sa credem ca BUREBISTA avea neobisnuite virtuti ostasesti, politice si diplomatice. Strabon contemporan cu marele rege dac, spune: "Burebista, barbat get, luand conducerea neamului sau, prin abstinenta si ascultare de porunci, a ridicat pe oamenii acestia, asa incat, in numai cativa ani, a intemeiat o mare imparatie si a supus getilor pe aproape toti vecinii; ba a ajuns sa fie temut chiar si de romani pentru ca trecea Istrul fara frica, pradand Tracia pana in Macedonia si Iliria, iar pe celtii cei ce se amestecasera cu tracii si iliriii a pustiit cu totul, iar pe boii de sub conducerea lui Cristasiro, precum si pe taurisci i-a nimicit cu desavarsire"

Burebista a fost un rege pe masura cerintelor si virtutilor neamului sau, geto-dacii, care reprezinta ramura nordica a marelui popor trac, care l-a randul sau are radacini adanci in spatiul carapato-danubiano-pontic. Despre traci Herodot spune: "Neamul tracilor este cel mai numeros din lume dupa cel al inzilor. Daca ar avea un singur carmuitor sau daca tracii s-ar intelege intre ei, el ar fi de nebiruit si cu mult mai puternic decat toate neamurile. Dar acest lucru este cu neputinta si niciodata nu se va infaptui. De aceea sunt acestia slabi"

Statul dac, sub BUREBISTA a fost rezultatul dezvoltarii vietii materiale si spirituale, prelucrarea fierului, roata olarului, olaritul in sine, agricultura practicata intens si organizat desi cunoscute din vechime acum au luat o deosebita amploare. Ca dovada a acestor dezvoltari este si sporirea populatiei, cand pe langa cresterea numarului de localitati se pot observa si infiintarea unor asezari de tip protourban-centre militare, religioase, politice pe care dacii le numeau in limba lor DAVA.

Lumea geto-daca se caracteriza prin continuitate, particularitate transmisa si romanilor. Izvoarele istorice, la care se adauga numeroase marturii arheologice, vorbesc de existenta, inca din veacurile precedente, a unor capetenii iscusite: DROMICHETE (300), OROLES (sec 2 i.e.n), RUBOBOSTES (sec 2 i.e.n) si altii nenumiti care in fruntea ostirilor dace au infruntat pe sciti, persi, germani, celti, romani. In preajma crearii statului dac condus de BUREBISTA, existau 4 mari uniuni de triburi, care aveau moneda proprie, cu o arie de raspindire foarte mare de la Morava (rau ce desparte Moravia de Slovacia) si pana la Bug si Olbia si din Rodopi pana la Vistula. Dezvoltarea interna a societatii geto-dace ajunsese la un stadiu ce impunea trecerea la un sistem de organizare sociala superioara. BUREBISTA, prin marea sa opera de unificare, a raspuns acestei cerinte istorice, intemeind un stat centralizat, puternic pe care l-a condus timp de 4 decenii!

Unirea triburilor geto-dace a fost posibila datorita premiselor etnice, culturale, lingvistice, spirituale si geopolitice. Unitatea etno-lingvistica este explicit aratata de autori antici (Strabon; Sallustius; Trogus Pompeius; Cassius Dio), iar Ptolemeu din Alexandria in "Indreptar geografic" mentioneaza cateva triburi dace (albocensi; buri; costoboci; piefigi; ratacensi; saboci), iar poemul anonim "Mangaierea Liviei" consemneaza tribul dacilor apuli. Unitatea religioasa se baza pe credinta in acelasi zeu ZAMOLXIS si pe credinta in nemurire a tuturor tracilor si era deasemenea intarita de prezenta pe tot teritoriul locuit de geto-daci a anahoretilor numiti KAPNOBATAI si KTISTAI. Caile unirii sunt doar doua: pe calea diplomatiei, care a strans in jurul lui Burebista acele capetenii care au inteles necesitatea unei singure autoritati politice si calea razboiului, a armelor pentru cei ce incercau sa-si pastreze privilegiile regionale. Exista posibilitatea ca insusi Burebista sa fi condus cetele geto-bastarne care l-au infrant pe C.Antonius Hybrida in batalia de langa Histria. Dupa ce a reusit sa unifice triburile geto-dace si le-a impus disciplina si respectul fata de legi, BUREBISTA si-a consolidat statul si si-a extins stapinirea, folosind iscusinta sa militara, politica si diplomatica, a distrus puterea celtilor, pana in Slovacia, apoi a cucerit orasele grecesti de pe coasta de vest si de nord a Marii Negre de la Apollonia (Szopol-Bulgaria) pana la Olbia (la limanul Bugului). Intr-un timp relativ scurt, marele rege, a izbutit sa intemeieze un mare regat care se intindea spre vest si nord-vest pana la Dunarea de mijloc si Morava, spre nord pana la Carpatii Padurosi spre est pana la Bug si Marea Neagra, iar spre sud, peste Dobrogea, pana in Balcani. Toate partile locuite de geto-daci, de la cursul superior al Dunarii pana la mare, formau un adevarat imperiu getic, asa cum il numeste Strabon, putand ridica la lupta, potrivit aceluiasi autor, o armata de 200000 de oameni, cifra impresionanta pentru acele timpuri!

Primele expeditii organizate de Burebista asigura flancul estic si sud-estic al regatului sau, intre Carpati si Nistru unde ii supune pe bastarni si ii infrange pe sciti apoi se ocupa de orasele traco-celtilor scordisci. Urmeaza apoi campania impotriva oraselor grecesti de la Pont. Se supun fara lupta: Tyras; Tomis; Callatis; Dyonisopolis; Apollonia in timp ce Olbia; Histria; Odessos si Mesembria sunt atacate violent si supuse. Expeditiile apusene au ca scop asigurarea flancului vestic, unde dupa celto-tracii scordisci din SV, sunt atacate triburile celtice ale Boiilor si Tauriscilor din NV. Stapanind o Dacie asa de mare si putenica, BUREBISTA a intervenit si in politica Romei, care stapanind acum Macedonia constituia un pericol pentru statul dac. Pentru a preintampina un atac roman, BUREBISTA a luat partea lui Pompei in confruntarea acestuia cu Cezar. Dupa batalia de la Dyrrachium (Durazzo, Durreo-Albania), regele dac a trimis invingatorului o solie cu misiunea de a negocia o alinta. Regele Daciei oferea lui Pompei ajutor militar in schimbul recunoasterii de catre acesta a cuceririlor sale. Dar inainte ca oastea daca sa ajunga la locul bataliei, teatru de lupta aflat la o asa mare distanta, Pompei a fost invins de Cezar in batalia de la Pharsala. Cu toate acestea amenintarea getica a continuat sa produca ingrijorare la Roma, incat insusi Cezar se pregatea sa porneasca asupra Daciei, in fruntea unei mari armate pe care o concentrase in Macedonia. Planul nu a mai fost pus in aplicare deoarece in 44 i.e.n Cezar este asasinat in senat. In ce priveste politica interna, sub marele rege dac se stabilesc norme juridice si etice prin indemnarea la sobrietate si abstinenta si desigur prin puterea exemplului. Noul mod de viata are ca centru spiritual Muntele sfant KOGAION dar s-au mentinut si incintele sacre locale. Pe plan local, Burebista mentine in conducere pe sefii de trib localicare s-au supus, in timp ce pe plan central recruteaza oameni noi, insarcinati cu administrarea activitatilor productive, strangerea darilor si supravegherea muncilor obstesti. Astfel se realizeaza sistemul de fortificatii din muntii Surianu intre vaile Sebesului, Muresului, Streiului si Jiului, cuprinzand cetatile de la Costesti, Blidaru, Piatra Rosie, Banita, Capalna, Cugir si Varful lui Hulpe. Exista trei tipuri de cetati astfel construite:
--cetati de piatra ecarisata (blocuri de calcar fasonate)
--cetati de piatra nefasonata legate cu lut
--cetati simple de pamant si lemn.

Teama ca armatele lui BUREBISTA ar putea ocupa provinciile romane a continuat sa ingrijoreze Roma. La un moment dat s-a raspandit zvonul ca dacii au invadat Macedonia, obligand senatul roman sa trimita o delegatie la fata locului pentru a cunoaste adevarul. Marc Antoniu, fostul adjunct a lui Cezar, s-a folosit de zvonurile care circulau pentru a obtine conducerea unei mari armate-lucru initial refuzat de senat - in vederea unei confruntari cu ostile lui BUREBISTA. Odata ajuns la comanda, Marc Antoniu, si-a adus armata in Italia si a pornit al doilea razboi civil.

Statul geto-dac intemeiat de BUREBISTA, prima formatiune politica de asa amploare atat in istoria noastra cat si printre primele in Europa, a avut o puternica inraurire asupra urmasilor, favorizand o intensa circulatie economica si o rapida raspindire a formelor culturii geto-dacice in tot arealul stapanit de marele rege, contribuind prin marea opera politica a lui BUREBISTA la formarea unui statornic indemn la unitate si independenta, atat de necesara, deziderat implinit de a intregul abia 1842 de ani mai tarziu. Textele antice si marturiile epigrafice cu privire la BUREBISTA sunt putine si nici macar toate nu sunt in deplin acord cu numele sau. Ele n-i l-au transmis ortografiat in diferite variante. Astfel in textul lui Strabon, il gasim mentionat de 4 ori cel mai des folosit este BUREBISTAS. In unele manuscrise intinime insa Burebistas, apoi Boirebistas si chiar Beirebistas. In inscriptia dedicata de dionysopolitani lui Acornion numele figureaza in doua feluri: in randul 22 in grafia Burebista si in randul 33 apare sub forma Burabeista. Forma Burebeistas se intalneste si pe o epigrafa, pastrata partial, descoperita la Mesembria (Nesebar-Bulgaria) ridicata in onoarea unor comandanti locali care s-au distins "conducand oastea in razboiul impotriva lui Burebeistas". Trecand la autori antici de limba latina numele regelui dac apare la: Iordanes (Getica 11,67) sub forma Buruista (Dehinc regnante gothis Buruista), la Trogus Pompeius (Historiae Philippicae in prologul cartii XXXII intocmita de Iustinus) se spune de o incrementa Dacorum per Rubobostem regem pe care unii autori moderni afirma ca ar fi o transcriere gresita a numelui Burebista. Ultimele cercetari insa arata ca cresterea puterii dacilor a avut loc cu mai mult de un secol inainte de Burebista ca o contra pondere la slabirea puterii celtilor, si deci este vorba de doua personalitati diferite. Ca orisicare geto-dac BUREBISTA avea un singur nume, obicei vechi aryan, si ca atare este specific traco-dac si face parte din grupa acelor antroponime ce nu se intalnesc la alte neamuri. Aceste nume sunt alcatuite din sufixe si elemente lexicale, curente in vorbirea uzuala, apartinand fazei in care au luat nastere numele proprii. Astfel de nume, compuse din doua teme sunt numite de lingvisti nume compuse, pline (zweistammige Vollnamen).

Primul dintre elementele numelui Burebista, Bur-Bure-Buris- se intalneste si la alte antroponime sau toponime tracice: Bur-re-nus; Bur-ena; Bour-keistos; Bur-gaena; Bour-feitos; Bor-brefa; Piro-Bori-Dava. Cea dea a doua parte, finala, isi gaseste numeroase analogii: numele proprii din lumea traco-geto-daca sunt numeroase: Zaeri-vista; Aulu-beista si altele cat si in numele compus Tara-bostes sau Costo-bostes. Radacina cuvantului poate proveni din sanscritul -bhuri-h- care inseamna bogat, puternic, mult, iar a doua parte are radacini in bho-s-k care inseamna "stralucit", "nobil" sau "prea cunoscut". Majoritatea cercetatorilor sunt insa de acord ca numele BUREBISTA ar insemna: "stralucit, nobil binecunoscut, primul intre barbati, puternic". Faptul ca numele marelui rege apare in atatea ipostaze unele pe acelasi monument sugereaza ca acest nume are in componenta vocale tracice care nu aveau corespondent in limba greaca sau latina ori are sunete ca "a" sau "i" pe care evident autorii antici sau lapicizii sculptori in piatra, incercau in zadar sa le redea in alfabetul latin sau grecesc, dar care sunete se regasesc in limba romana Cele doua mari realizari ale lui Burebista, pe langa alte multe alte infaptuiri, sunt realizarea primul stat al dacilor in acceptiunea moderna a cuvantului si unificarea triburilor geto-dace in cadrul acestui stat. Acest sta va supravietui creatorului sau si numai timpul scurt pe care l-a avut pentru a se intari a facut ca Roma sa cucereasca Dacia si nu invers.

BUREBISTA a fost singurul om capabil ca intr-un timp relativ scurt sa uneasca toate semintiile certarete ale traco-daco-getilor, sa supuna pe toti vecinii si dusmanii Daciei, sa stapaneasca toate orasele de pe tarmul Pontului Euxin. Dacii sub domnia de 40 de ani a regeleui, fiind neinvinsi in toatre bataliile, realizand ceea ce lui Herodot ii parea imposibil dar confirmandu-l pe acesta. Uniti dacii ar fi putut stapanii lumea!

Tot el este cel ce a pus sa se cladeasca in piatra formidabilul sistem de cetati din Muntii Orastiei, a ridicat temple in care preotii daci au timp si se si dedica cercetarilor astronomice, de botanica farmaceutica si medicina, si tot sub indelungata lui domnie numarul davelor creste vertiginos.

Unirea tuturor geto-dacilor a transformat neamul getic intr-o mare putere europeana, facand din Burebista "cel dintii si cel mai mare rege dintre cei ce au domnit candva peste Tracia", stapan a ambelor maluri ale Dunarii pe aproape intreg cursul acesteia. Marea forta pe care neamul getic a pus-o in slujba regelui, i-a permis acestuia sa porneasca lupta impotriva celtilor si sa-i alunge din Dacia, ajungand astfel vecin cu neamurile germanice de sub conducerea suebului Ariovist. Victorios in luptele cu Boii si Tauriscii, apoi supunand pe celtii scordisci, va face incursiuni in teritoriile romane din Balcani, va supune pe Bastarni si va cuceri orasele-state grecesti de pe malul marii. Stapan pe un imens teritoriu, dispunand de forte uriase, militare si economice, Burebista isi putea permite sa se amestece in politica Romei. Numai norocul a facut ca armata lui Cezar sa nu ajunga sa dea piept cu ostile dace, otelite prin disciplina si fanatism religios. Alta ar fi fost soarta viitorului stapan al Romei.

Amenintarea uriasei puteri de la nord de Dunare a continuat sa obsedeze Roma si dupa moartea lui Burebista. Lucanus, contemporan cu Nero, in opera sa intitulata "Pharsalia", in care a descris razboiul dintre Caesar si Pompei pune in gura lui Cato urmatoarele: "Feriti-ne, zei ceresti, ca, printr-un dezastru care i-ar pune in miscare pe geti si pe daci, Roma sa cada, iar eu sa mai raman teafar!"

Burebista si geto-dacii vor ramane in istoriografia erudita a evului mediu occidental fiind revendicati ca stramosi de diferite popoare: gotii, danezii, spaniolii. In "Cronica Generala" regele Alfonso el Sabio povesteste cu entuziasm si admiratie despre ZAMOLXIS, BUREBISTA si DECENEU. Faptele marelui rege si intreaga istorie a dacilor au constituit motive de mandrie pentru atatia care s-ar fi vrut urmasii lor.
Dar urmasii suntem noi, daco-romanii!

DAPYX

Rege al unui trib sau uniuni de triburi getice din Dobrogea. Dion Cassius (Istorii Romane, 51, 26, 1-3) il aminteste in legatura cu campaniile lui M.Licinus Crassus la Dunarea de Jos, ii da titlul de rege si situeaza stapanirea acestuia undeva in partea centrala a Scythiei Minor. Intrand in conflict cu alt rege get, Rholes, client al Romei, este infrant in camp deschis de trupele romane si de cetele gete ale lui Roles, Dapyx se refugiaza in cetatea sa. Cetatea este cucerita cu ajutorul unui tradator grec si regele se sinucide. Fratele sau cade prizonier dar isi recapata libertatea. Populatia se refugiaza in pestera Keiris. Crassus, comandantul armatei romane porunceste sa se zideasca toate intrarile in pestera si astfel sileste pe cei adapostiti acolo sa se predea. (Cassius Dio LI 26)

DECENEU

Sacerdot dac, mare preot, sfetnic si colaborator apropiat a lui Burebista. Cel mai important personaj dupa rege in statul dac. Deceneu l-a ajutat considerabil pe marele rege in opera sa de unificare si organizare a triburilor geto-dace. Dupa moartea lui Burebista si destramarea stapanirii acestuia (44 i.e.n) Deceneu isi asuma si puterea regala in statul dac intracarpatic. O informatie din Iordanes (Getica: XI, 67) indica venirea lui Deceneu la putere ca vicerege, Burebista acordindu-i o putere aproape regala. Strabon spune: "Burebista si-a luat ca ajutor pe Deceneu, un barbat vrajitor, care umblase multa vreme prin Egipt, invatand acolo unele semne profetice, datorita carora sustinea ca talmaceste vointa zeilor. Ba inca, de la un timp era socotit si zeu, asa cum am aratat cand am vorbit de Zamolxis. Ca o dovada de ascultarea ce i-o dadeau getii, este si faptul ca ei s-au lasat induplecati sa-si starpeasca viile si sa traiasca fara vin" (Geografia: VII, 3, 11). Dupa Iordanes, Deceneu era un om de o vasta eruditie. Relatarea istoricului got contine date deosebite privind rolul cultural si religios indeplinit de catre Deceneu in instruirea spirituala a stratului ierarhic superior de sacerdoti si tarabostesi daci: "Observand inclinatia lor de al asculta in toate si inteligeta lor nativa, el i-a initiat in aproape toata filozofia, caci era maestru priceput in aceasta. El i-a invatat etica, dezvatindu-i de obiceiurile lor barbare, i-a instruit in fizica, facandu-i sa traiasca potrivit cu legile naturii, pe care gotii [getii] transcriindu-le le pastreaza pana azi [sec VI e.n] cu numele de belagines; i-a invatat logica, facandui-i superiori celorlalte popoare in ceea ce priveste mintea; aratandu-le practica i-a indemnat sa-si traiasca viata in fapte bune; demonstrandu-le teoria, i-a invatat sa contemple cele 12 semne ale zodiacului iar prin ele mersul planetelor si toata astronomia, lamurindu-i cum creste si scade discul lunii si cu cat globul de foc al soarelui intrece masura rotunjimii pamantului si le-a expus sub ce nume si sub ce semne cele 345 de stele trec de la rasarit la apus, ca sa se apropie sau sa se departeze de polul ceresc. Vezi ce placere (este) ca niste oameni prea viteji sa se indeletnceasca cu doctrinele filosofice, cand mai aveau putin ragaz de razboaie. Putea sa-l vezi pe unul cercetand pozitia cerului, pe altul proprietatile ierburilor si ale arbustilor, pe acesta studiind cresterea si scaderea Lunii pe celalalt observand eclipsele soarelui si cum, prin rotatia cerului, Soarele vrand sa atinga regiunea orientala, este adus inapoi in regiunea occidentala getul se linisteste de indata ce primeste explicatia acestor lucruri. Aceasta si multe altele, invatand Deceneu pe geti, prin stiinta sa, a stralucit in mijlocul lor ca o adevarata minune." (Getica; XI; 69-70) prin felul acesta Iordanes ne infatiseaza seriozitatea si priceperea cu care, cel putin clasa sacerdotala, privea preocuparile stiintifice, iar mai departe "pe barbatii cei mai de seama si mai intelepti pe care i-a invatat teologia, i-a sfatuit sa cinsteasca anumite divinitati si sanctuare, facandu-i preoti si dandu-le numele de pileati" (Getica; XI, 71) Deceneu a revigorat spiritualitatea geto-dacilor, inlaturand cultul bahic sau dyonisiac asociat cu cultura vitei de vie si cu orgii. El este cel dintai care s-a opus viguros patrunderii in Dacia a cultelor straine, vatamatoare pentru sanatatea spirituala si corporala a geto-dacilor. De aceea nu este intamplator si fara rezonante religioase profunde ca el a determinat autoritatea regala sa dispuna distrugerea vitei de vie - planta sacra a lui Dyonisos - si ca toata preotimea dacica l-a sprijinit in acest act extraordinar.

Ca mare preot si vicerege, apoi el insusi rege Deceneu, a dispus de dubla autoritate, morala (starpand viciul betiei) si politica (organizeaza triburile si casta sacerdotala), facand dintre nobili o clasa de pilleati, ca si din categoria privilegiata mai larga, capillati (sau comatti), din aceasta facand pentru clerul de rand o clasa asimilabila cu clasa cavalerilor romani-equites. Deceneu considera ca viitorul si stralucirea poporului sau depind numai de inalta tinuta morala si plecand de la aceasta premisa se poate cladi un edificiu statal si social trainic, motiv pentru care, sprijinit de BUREBISTA, a infaptuit o profunda reforma sociala si religioasa a poporului geto-dac. Aceasta reforma, celebra in lumea antica, a fost pusa in practica nu prin legi oficiale si seci ci prin rabdare si educatie. Deceneu a impus sobrietatea si cumpatarea, acea modestie a sufletului ale carei valente razbat din textul lui Platon. Deceneu a cerut poporului "ascultarea de porunci" ca efect al educatiei prin dreptate. Getii fiind recunoscuti in antichitate ca fiind "cei mai drepti" dintre cei cu care se inrudeau, caracteristica desigur foarte veche. Deceneu a fost una din acele impresionante personalitati care si-au creat un loc de frunte in istoria lumii. Un factor care l-a ajutat sa se realizeze pe sine insusi si prin asta sa fie de folos neamului sau ,a fost prietenia si sprijinul pe care Burebista i le-a acordat, lucru rar in istorie. Ei s-au inteles si au claborat, armonios si eficient incat, in putini ani, au izbutit sa dureze un stat puternic atat social cat si moral.

DROMIHETE

Important rege (sec 4-3 i.e.n) al triburilor getilor ordessensi din Campia Munteana cu centrul in cetatea Helis. Din relatarile lui Diodor din Sicilia rezulta ca la capatul unor lupte impotriva getilor, in cursul carora a cazut prizonier Agatocles, fiul lui Lisimah, a avut loc o noua campanie de pedepsire condusa de insusi Lisimah. Prins cu armata cu tot si dus la Helis, diadohul macedonean a fost tratat cu toate onorurile. Se considera ca tinutul strabatut de macedoneni era Campia Munteana si ca tot acolo se afla si cetatea Helis, probabil la asezarea de la Piscul Crasanilor, iar intariturile restituite getilor la incheierea pacii erau pe malurile Dunarii. Conflictul dintre monarhul macedonean si regele get este de fapt o lupta pentru asigurarea frontierei statului lui Lisimah, pe linia Dunarii de Jos (ca o continuare a politicii lui Alexandru cel Mare) si este o manifestare a rivalitatii dintre puterea macedoneana si getii din nordul fluviului, pentru stapanirea oraselor grecesti de pe litoralul Marii Negre. Ajutorul dat de geti oraselor pontice rasculate impotriva lui Lisimah a constituit baza conflictului dintre regele Traciei si Dromihete care, profitand de luptele interne dintre diadohi si-au extins influenta in sudul Dunarii. (Pausanias, I, 9; Strabo, VII, 3, 8; Diodor Siculus, XXI, 11-12). Regatul get este un tip clasic de democratie militara condusa de un sef militar cu atributii clare si de necontestat doar in perioada campaniilor militare. Diodor relateaza ca ostenii geti ai lui Dromihete cereau sa hotarasca EI asupra sortii lui Lisimah, si ca regele get a trebuit sa ii convinga de necesitatea eliberarii captivului. Se admite, indeobste ca prima expeditie a avut loc cam pe la 300 i.e.n, condusa de Agatocles, expeditie care a avut un sfarsit nefericit pentru fiul regelui Traciei. Prins de geti a fost tinut in captivitate multa vreme. Abia in 292 i.e.n, Dromihete ii da drumul si-l trimise, incarcat de daruri si desigur cu lectia invatata, la tatal sau, sperand zice Diodor ca v-a dobandi gratuit teritoriul ocupat de Lisimah. Departe de a intelege gestul getului, indata ce si-a vazut mainile dezlegate, Lisimah a organizat o noua expeditie, trecand in persoana Dunarea. Getii s-au retras pustiind totul inaintea invadatorilor astfel ca in curand, armata macedoneana a ajuns sa sufere de foame.

Pentru a-si desavirsi opera tactica, Dromihete se foloseste de iscusinta unui fals dezertor, un capitan din armata sa pe nume SEUTHES care, dupa ce castiga increderea lui Lisimah, reuseste a rataci pe macedoneni prin locuri grele de umblat pe unde curand si foamea si setea ii face prada usoara pentru geti. Istovita si ratacita, armata macedoneana a sfarsit prin a fi inconjurata si capturata de getii lui Dromihete si dusa la Helis, cetatea de scaun a dinastului get. Se spune ca Lisimah, sorbind cu nesat apa proaspata oferita de biruitori, dupa atatea zile de insetare, ar fi exclamat "pentru cat de mica placere am ajuns rob din rege ce eram" (Plutarch). Dupa victorie, Dromihete s-a dovedit nu numai un bun comandant de oaste ci si un abil politician. Diodor spune ca "getii incepura sa strige si sa ceara ca regele prins in lupta sa fie adus inaintea lor si pedepsit cu moartea (fiindca e drept ca poporul care s-a primejduit in lupta sa hotarasca dupa voia sa asupra dusmanilor prinsi), Dromichaites, impotrivindu-se la pedepsirea regelui le-a spus ca este in interesul lor ca omul sa ramana neatins. Caci daca el ar fi ucis, numaidecat alti regi vor ocupa domnia lui Lisimah si vor fi pentru ei o primejdie si mai mare decat Lisimah. Dimpotriva, daca ar scapa, el v-a purta recunostinta getilor, iar cetatile, cate mai inainte fusesera in stapanirea getilor, le vor castiga din nou fara nici un pericol". Scena este tipica pentru o democratie militara. Poporul inarmat revendica dreptul de a hotari soarta prinsilor, regele nu poate sa hotarasca singur sau sa nesocoteasca pur si simplu dorinta adunarii, el ii CONVINGE pe luptatorii sai asupra avantajelor diplomatiei. Diodor spune in continuare ca Dromihete i-a invitat pe regele trac si pe apropiatii sai la un ospat, pregatindu-le masa cu fastul obisnuit la curtile elenistice. El insusi, impreuna cu fruntasii geti, mancau din vase simple mancaruri saracacioase iar vinul il beau din cupe de lemn si cornuri de vita (Diodor spune "precum era obiceiul la geti"). Lasindu-l pe Lisimah sa se patrunda de deosebirea dintre cele doua mese si implicit cele doua civilizatii, regele get l-a mustrat apoi parinteste pentru ca si-a parasit curtea sa stralucita si regatul sau bogat pentru a duce razboi impotriva unor oameni saraci si simpli. Lisimah, recunoscandu-si greseala, este lasat liber, Dromihete primind inapoi cetatile pierdute mai inainte. Pausanias adauga, ca de nevoie, Lisimah si-a dat fiica in casatorie dupa regele get. Cert este ca Dromihete victorios dar neincrezator in trainicia victoriei, reuseste, printr-un amestec de forta si abilitate sa smulga adeversarului o pace mai mult decat favorabila, pace intarita printr-o casatorie dinastica.

DURAS

Rege dac (cca. 68/69-87 e.n) dupa toate probabilitatile frate a lui Scorilo si unchi a lui Decebal. (Dion Cassius LXVII, 6; Orosius, VII, 10, 4; Iordanes, Getica, 76). In anul 69 in timpul luptelor dintre Vespasian si Vitellius, legiunile din Moesia au fost chemate in Italia, lasand descoperita provincia. Profitand de acest lucru, dacii aliati cu sarmatii, au trecut Dunarea si au distrus armata romana comandata de Pompeius Agrippa care cade in lupta. Vespasian il infrange pe Vitellius si trimite trupe, intre care legiunea a VI-a. Dupa lupte grele dacii si sarmatii au fost respinsi peste Dunare. Constient de pericolul roman Duras amplifica punctele fortificate si in special ansamblul intariturilor din Muntii Orastiei. Urmand pe tronul cezarilor Domitian a pregatit razboiul impotriva qvazilor, marcomanilor si dacilor. Pentru a preintampina un atac roman Duras denunta tratatul incheiat cu imparatul Vespasian si considerindu-se liber de obligatii ataca fortaretele romane "pe cand domnea imparatul Domitian, de teama lacomiei acestuia, getii desfacura alianta pe care o incheiasera odinioara cu alti imparati si incepura sa devasteze malul Dunarii, stapanit de multa vreme de Imperiul Roman, nimicind armatele (romane) si pe comandantiilor. In fruntea acestor provincii (Moesia) era pe atunci, dupa Agrippa, Oppius Sabinus, iar la geti domnia o avea Dorpaneus. Dandu-se lupta romanii au fost invinsi. Lui Oppius Sabinus i s-a taiat capul, iar getii navalind asupra multor castre si orase, au pradat tinuturile ce tineau de imperiu" (Iordanes, Getica, 76). Este foarte probabil ca sub domnia lui unificarea majoritatii triburilor se infaptuise deja si ca inafara controlului sau mai ramasesera putine forte dace. Navala asupra posesiunilor romane ar fi amanat astfel, daca nu inlatura complet, primejdia romana si l-ar fi silit pe Domitian sa restabileasca subsidiile suspendate. Dupa obiceiul lor, dacii trecura Dunarea pe gheata in iarna anului 85/86. Ofensiva lor, condusa probabil de tanarul nepot al regelui, Decebal, a semanat panica in imperiu. Asa cum spune Tacitus "erau puse in cumpana taberele intarite ale legiunilor si insasi stapinirea noastra" (Tacitus, Agricola, 41). Pregatirile romane de riposta nu scapa vigilentei dacilor. Momentul era greu, inclestarea se anunta crancena si era nevoie de o maxima incordarea a statului dac si mai cu seama de o priceputa conducere militara, pe care batrinul rege Duras nu se mai simtea in stare sa o asigure. In fata pericolului el cedeaza tronul dupa 18 ani de domnie, mai tanarului Decebal, fiul lui Scorilo, gest pe cat de intelept pe atat de rar in lumea antica.

HISTRIANORUM rex
---rege al histrienilor---

Denumire sub care e cunoscut un conducator get din nordul Dobrogei (cca 342-338 i.e.n), mentionat de Trogus-Iustin in legatura cu rezistenta pe care a opus-o patrunderii in dreapta Dunarii a scitilor condusi de Atheas (Hist. Philipp. IX, 2, 1). In forma care a ajuns la noi titlul poate insemna fie: "rege al locuitorilor din Istros=Histria" fie "rege al bastinasilor de pe malurile Istrului" (gr.Istros=Dunare), dar deoarece Histria nu a fost niciodata guvernata monarhic, nici nu a cunoscut vre-un magistrat care sa poarte titlul de basileu, ramane valabila notiunea de rege al bastinasilor (getilor) de pe malul drept al Dunarii de Jos. "Istrienii" (getii) il ataca pe Atheas si reusesc sa il aduca la mare stramtoare astfel incat acesta cere ajutorul regelui macedonean Filip al II-lea. Moartea capeteniei gete face ca cete scitice sa poata trece spre sud si sud vest. Iata ce se spune despre acest razboi "in acea vreme era rege al scitilor Atheas, care, deoarece era la stramtoare in razboiul cu istrienii, a cerut ajutor lui Filip prin mijlocirea locuitorilor din Apopllonia, promitand ca il va lasa mostenitor al tronului, dar intre timp, regele istrienilor a murit si asta i-a dezlegat pe sciti si de frica razboiului si de nevoia de ajutor [...] si astfel Atheas a poruncit macedonenilor pe care i-a trimis inapoi, sa-i spuna din nou lui Filip ca nici el nu i-a cerut ajutor, nici nu I-au propus sa il lase mostenitor [...] caci are un fiu sanatos. Filip, facut de ras cu asemenea vorbe, a desfacut asediul Byzantionului, a pornit la razboaie cu scitii [...]. Desi scitii erau mai numerosi si mai tari, Filip i-a invins prin siretenie. Au fost robite 20000 de femei si copii, o multime uriasa de vite, dar nici un pic de aur sau argint [...] dar in intampinarea lui Filip care se intorcea din Scitia au venit tribalii (alt trib traco-get N.n.); declara ca nu-i vor ingadui trecerea daca nu primesc o parte din prada. De aici a iesit cearta si repede apoi lupta; in care lupta a fost ranit si Filip la coapsa, cand i-a fost ucis calul de o lovitura care a trecut prin trupul sau. Deoarece toti il crezusera mort au parasit prada. Si astfel prazile scitice, de parca ar fi fost blestemate, aproape ca au devenit motiv de doliu pentru macedoneni" (Iustinus, IX, 2; conf.Trog., Prol. 9 si Aeschines III, 128 si urm.) Impingerea spre apus a scythilor nomazi de catre sarmatii migratori, ce veneau de la rasarit, a provocat o mare tulburare in masa getica, locuitoare statornica, agricola care era asezata atat in nordul Dunarii cat si in sudul ei, de la Nistru si pana la Varna si Balcic. Contraofensiva getica, un moment biruitoare sub acest Rex Histrianorum, nenumit si mort prea devreme, nu pare sa fi schimbat ceva pana la Dromihete. E drept ca Atheas e batut si ucis de Filip, dar acesta pleaca si e batut de triballi care ii iau si prada. Lucrurile raman oarecum neschimbate; la Dunarea de Jos getii sunt in lupta cu scythii migratori, pe care nu-i pot opri dar pe care mai tarziu ii vor supune si asimila, reintinzand stapinirea getica pana la Borysthenes. Aceasta stare de lucruri se care se va repeta si cu celtii si cu bastarnii germanici apoi cu sarmatii roxolani si la urma cu gotii. Getii vor ramane pe loc suportand cu rabdare, la adapostul padurii, toate migratiile ce vor veni din stepa de nord-est si le vor birui pastrandu-se statornic in tinutul Dunarii de Jos.

MOSKON

Rege traco-getic (sec 3 i.e.n) care a stapanit prin partile de nord ale Dobrogei. Singurele documente care atesta prezenta lui sunt cateva monede de argint descoperite in partile Tulcei. Toate aceste emisiuni redau pe avers un cap de tanar cu plete prinse in diadema iar pe revers apare un calaret si inscriptia BASILEUS MOSKONOS scrisa cu caractere grecesti, iar sub cal monograma AV. Monedele sunt didrahme in majoritate si intr-un singur caz este vorba de o subdiviziune. MOSKON pare sa fi fost seful unei uniuni de triburi getice destul de puternica si bogata pentru a putea bate moneda si de a-si aroga titlul de rege.

RHEMAXOS

Rege get (cca. 200 i.e.n) din stanga Dunarii, pomenit in decretul histrian pentru Aghatocles in calitate de ocrotitor al cetatilor grecesti de pe litoralul dobrogean, de la care percepea tribut si pe care se obliga sa le apere de eventualele atacuri din afara. Legatura dintre Rhemaxos si cetati pare sa fi fost de durata, consfintita prin tratate, stipuland angajamente bilaterale. In cazul Histriei, documentul mentioneaza tributul-phoros-datorat de cetate la date fixe dar si ajutorul militar oferit de rege in cel putin doua randuri. Majoritatea cercetatorilor il considera conducatorul unei uniuni tribale cu centrul in cimpia Munteniei. O inscriptie, datand de le inceputul secolului al II i.e.n se refera la grelele imprejurari prin care a trecut Histria, atacata de fortele unei capetenii trace pe nume Zoltes, impotriva careia cetatea s-a putut apara cu succes numai datorita ajutorului militar, un corp de arcasi calari, trimis de protectorul cetatii, puternicul rege get Rhemaxos.

DICOMES

Rege al getilor (a doua jumatate a sec. I i.e.n), a carui stapanire includea pe langa Campia Munteniei si sud-estul Transilvaniei si sudul Moldovei si care a stapanit dupa moartea lui Burebista. S-a amestecat in luptele interne de la Roma ajutandu-l pe Marc Antoniu impotriva lui Octavian (Plutarch; Antonius, 63). Dintre aliatii lui Antonius, Rhoemetalces, regele Traciei si Deiotarus regele Paphlagoniei vazand ca victoria ii apartine lui Octavian au trecut de partea acestuia. Nu toti aliatii acestuia s-au facut, insa, vinovati de tradare. Printre cei care au luptat pana la capat se aflau si dacii lui Dicomes care, scrie Plutarch "ii fagaduise (lui Antoniu) ca-l va ajuta cu armata numeroasa". Luati prizonieri de Octavian, ostenii daci ai lui Dicomes sunt dusi la Roma (31 i.e.n) si pusi sa lupte in arena, ca gladiatori impotriva unor captivi suebi. (Cassius Dio: LI; 22).

Cotiso (Cotyso)

Ciocniri cu armata romana, in epoca lui Burebista, s-au produs mai mult la periferia "imperiului" si s-au datorat unor "regi locali" din regiunile "autonome", in speciale in Oltenia si Banat. Florus spunea ca: "Dacii stau aninati de munti", zice dansul. "De acolo, sub conducerea regelui Cotiso, de cate ori Dunarea inghetata lega cele doua maluri, obisnuiau sa navaleasca si sa devasteze tinuturile vecine". Cotiso a fost unul din rege local, urmas a lui Burebista, in fruntea uneia din cele cinci mari "provinci" dacice, probabil cea care cuprindea Banatul si Oltenia de astazi.

Dupa victoria lui Octavian in razboaiele civile, romanii iau masuri si Cotiso e infrant, poate de catre generalul Marcus Licinius Crassus; intr-o oda dedicata protectorului sau Mecena, poetul Horatiu il sfatuieste pe acesta sa nu mai fie framantat de grija Romei, caci armata lui Cotiso a pierit. Unele manuscrise ale biografiei lui Augustus scrise de istoricul Suetoniu vorbesc despre Cotiso in legatura cu o imprejurare din epoca razboaielor civile; dar manuscrisele cele mai bune poarta in acel loc nu numele lui Cotiso, ci pe acela al lui Coson (Koson). Eroarea de a confunda pe Cotiso cu Coson este des facuta si de cercetatorii actuali insa cei doi sunt doi regi diferiti. Cotiso a fost un dusman inversunat al Romei pe cand Coson s-a aliat cu Brutus implicandu-se astfel in razboiul civil care se desfasura in interiorul imperiului.

RHOLES

Rege al getilor din sudul Dobrogei (a doua jumatate a sec I i.e.n) cu principala cetatea la Durostorum, aliat al romanilor in razboiul cu bastarnii, e rasplatit de Octavian cu titlul de "amicus et socius populi Romani" (Dion Cassius; 51; 24; 6-7). Rholes a fost primit de Octavian la Corint in iarna 29/28 i.e.n. In anul urmator prevalindu-se de aceasta calitate Rholes cere ajutorul lui Crassus impotriva lui Dapyx, vecinul sau din nord, cu care intrase in conflict. Cu ajutorul acestora infrange pe Dapyx si cucereste toata Dobrogea, inclusiv regatul altui rege get, Zyraxes si stapaneste acest tinut in numele si spre folosul romanilor.

RUBOBOSTES

Rege dac din Transilvania (prima jumatate a secolului II i.e.n). In timpul domniei lui a avut loc o crestere a puterii dacilor ca urmare a lichidarii dominatiei celtice din interiorul arcului carpatic, ceea ce a constituit o premisa importanta a formarii statului dac centralizat sub Burebista. Este pomenit de Trogus Pompeius-Iustinus in Prolegomena, 32 "incrementa Dacorum per Rubobosten regem"— "cresterea (puterii) dacilor prin (sau sub) regele Rubobostes" (Pompeius Trogus-Iustinus; Prolegomena; 32).