La începutul erei noastre, Imperiul Roman, în expansiunea sa, s-a apropiat tot mai mult de Dunare, geto-dacii neavând alta solutie decât sa mentina relatii cu acesta, fie cordiale, fie ostile, sa asimileze elemente ale civilizatiei romane si de tehnica militara. Acestia vor tine piept romanilor din punct de vedere politic si militar vreme de aproape un secol, pâna în vremea împaratului roman Traian. În anul 106 e.n., dupa lungi si teribile razboaie, acesta reuseste sa înfrânga rezistenta eroica a dacilor, al caror rege, Decebal, intrat în legenda pentru curajul sau, a preferat sa-si ia viata decât sa devina prizonierul romanilor. Generatiile ce aveau sa urmeze au pastrat în constiinta lor, ca pe o fapta glorioasa, rezistenta si înfrângerea Daciei conduse de Decebal. Monumentele care dainuie - Columna lui Traian, aflata la Roma, si Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Dobrogea - stau marturie, prin scenele pe care le reprezinta, a curajului aratat de daci în apararea tinutului lor si a muntilor lor plini de bogatii.

E drept ca o parte din populatia barbateasca a cazut in timpul luptelor. Unele triburi dupa terminarea razboiului al doilea, au pribegit poate in muntii dinspre miazanoapte; cea mai mare parte insa au ramas pe loc.

Cu toate suferintele îndurate, includerea Daciei în Imperiul Roman a avut si partile ei bune: prin stradania localnicilor si a colonistilor romani, prin spiritul lor întreprinzator, Dacia atinge un înalt grad de dezvoltare materiala si spirituala. În etnogeneza poporului român elementul etnic primordial este cel geto-dacic, peste care se suprapune elementul cultural roman.