Geto-dacii, se stie,aveau steaguri, in jurul carora se aduna armata in caz de razboi. Aceste steaguri erau de doua feluri: sub forma de drapel (prapuri) si sub forma de stindard (dracones).

Stindardul era un balaur cu cap de lup, cu gura deschisa, fixat cu gitul intr-o prajina, facut din bronz sau argint iar coada din stofa .Printr-un ingenios sistem interior, stindardul dac facea sa se auda, sub actiunea curentilor de aer, un suierat puternic ce avea ca efect imbarbatarea ostenilor proprii si panicarea celor inamici si in plus inducea o stare de nervozitate cailor care nu il mai auzisera.

Intreaga simbolistica daca orbiteaza in jurul simbolului LUP, ce a intruchipat fidel o straveche constiinta de neam stravechi si razboinic. LUPUL a inmanunchiat in simbolistica lui insasi obirsia totemica a neamului dac, aflat sub protectia unui zeu propriu, zeu al cerului si al nemuririi si, dacii, potrivit unor reguli magice, au adus pe invinsul zeului lor, ZAMOLXE, pe balaurul zburator alaturi de ei, i-au infipt capul intr-o sulita si pentru a-si infricosa dusmanii cu imaginea lui terifiannta si suieratul nepamintean cit si pentru a arata si inamicilor cum sfirsesc dusmanii lor, il purtau cu ei in razboaie. Dacii,conform cu marturiile antice , dispuneau de o armata puternica , condusa autoritar , disciplinata si temeinic organizata, formata din unitati de pedestrasi si din unitati de cavalerie. Ca razboinici ,dacii au fost mai ales apreciati datorita iscusintei cu care minuiau SICA (sabia), arma specifica, cu care au intrat in nemurire. Steagul cu balaur -dragonul- alaturi de cavalerii gemeni purtatori de dragon (draco) reprezinta un simbol vexicologic caracteristic intregului neam tracic. Dragonul alaturi de sica sintetizeaza imaginea alegorica a acestui neam care s-a nascut si s-a afirmat sub semnul lupului. Acest steag, la fel de vechi ca si neamul trac, i-a insotit permanent in lupta pe ostenii daci si a produs o impresie deosebit de puternica asupra tuturor celor cu care slujitorii lui ZAMOLXE au venit in contact.

Este cert ca acest semn heraldic a fost preluat oficial de romani dupa desfiintarea statului dac si a dislocarii unei parti de populatie dacica in imperiu. Romanii l-au cunoscut mai intii intre trofeele pe care le-au adus din Dacia, cei ce s-au intors.

Lupul – stindard al vechilor daci

Constantin N. Barbulescu considera ca stindardul cu cap de lup si trup de balaur a fost atribuit de arheologi „unui animal simbolic al localnicilor din Carpati” înca din perioada Hallstatt (1200-700 î.Hr.). Acest stindard, reprezentat si pe Columna lui Traian, a fost descoperit recent în localitatea Budureasa, judetul Bihor, a carui descriere este graitoare: „cu un cap de lup, prelungit în chip de sarpe prin niste fâsii de stofa, care la bataia vântului se umflau si alcatuiau o flamura serpentiforma orizontala”; avem asadar lupul în pozitie ofensiva, deci ca simbol religios de aparare

Militarii daci au raspândit dragonul dacic pâna în Britania, dupa cum mentioneaza André Maurois: „aceasta cohorta, formata din 1000 de daci (militaria) a stationat în Britania doua secole”, avându-si resedinta în castrul de la Amboglana (Camboglana), iar dupa ce au fost lasati la vatra, ei au fost împamânteniti pe pamânturile Britaniei, devenind cetateni romani, dar constienti de originea lor etnica.[xxi]

Se poate presupune ca dragonul adoptat mai târziu de celti, gali si englezi îsi are originea în stindardul dacic, în balaurul zburator pe care dacii din trupa Cohors I Aelia Dacorum l-au arborat, desigur în timpul bataliilor, pe meterezele de la Amboglana. Copiii acestor luptatori au intrat si ei în armata romana, fiind educati în spirit militar, luptând pe la extremitatile imperiului în Cohors Gemina Dacorum Gordiana, Cohorta getulilor (în Iudeea), Alla I Dacorum (în Panonia).

Daca în tinuturile dunarene dragonul a disparut o vreme, cele trei culori si-au urmat destinul vesniciei, astfel ca pe vremea regelui Arthur se mentioneaza pe la anul 420 insignele unor unitati militare stationate pe aceste meleaguri, în lucrarea Notitia dignitatum, iar legiunea V – Macedonica si XIII Gemina se evidentiaza prin succesiunea frapanta a celor trei culori: rosu, galben si albastru.[xxiii] Stindardul calusarilor, asa cum îl cunoastem azi, alcatuit din panglici colorate, se aseamana cu stindardul dacilor, descris de Arian pe jumatatea secolului al II-lea. Astfel balaurul a intrat în folclor, în legende si crdinte opulare, sub forma de simbol negativ, iar culorile s-au înscris în obiceiul pamântului, în timp ce prin alte locuri, dainuie si prin secolul al XII-lea la vlahii din Peninsula Balcanica. Stindardul are cromatica celor mai intense culori ale curcubeului, care a fost aleasa pentru a-l întruchipa pe Zamolxis, iar metamorfoza totemica, din necesitati de supravietuire a salvat cromatica identitatii pamântului românesc de la facerea lumii sale.

Dragonul, sinteza dintre sarpe si lup, avind ca atribute orgoliul si forta, le-a impus teama si respect.